Chuck Norris a înghiţit odată un borcan de somnifere. L-au facut să clipească.

Chuck Norris donează regulat sânge la Crucea Roşie, dar niciodată al lui.

Chuck Norris doarme cu lumina aprinsă. Nu pentru că îi e frică de întuneric, ci pentru că întunericul se teme de el.

Lacrimile lui Chuck Norris pot vindeca orice boală, inclusiv cancerul. Păcat că nu a plâns niciodată.

Cea mai scurtă cale către inima unui om este pumnul lui Chuck Norris.

Superman are o pereche de pijamale cu Chuck Norris.

Chuck Norris nu are ceas, el hotărăşte cât e ceasul.

Chuck Norris poate să omoare două pietre cu o singură pasăre.

Lui Chuck Norris nu i-a crescut niciodată păr pe bijuterii, pentru că pe oţel nu creşte păr.

Chuck Norris a înecat odată un peşte.

Când apare un uragan, înseamnă că Chuck Norris a strănutat.

Casa lui Chuck Norris nu are uşi sau ferestre, doar ziduri prin care acesta trece.

Într-o cameră obişnuită sunt 1242 de obiecte pe care Chuck Norris le poate folosi ca să te ucidă. Inclusiv camera. (Asta a sunat puţin a MacGyver).

Chuck Norris a dat în judecată postul NBC, susţinând că “Lege şi Ordine” sunt, de fapt, numele celor 2 pumni ai săi.

Şi iată câteva din preferatele mele :

Nu există buton “CTRL” la tastatura lui Chuck Norris. Chuck Norris e mereu în control.

Mâna lui Chuck Norris e singura mână care poate bate o chintă roială.

Chuck Norris a numărat până la infinit. De două ori!

La examene, scrieţi “Chuck Norris” la fiecare răspuns. Veţi lua nota maximă.

Chuck Norris a cerut un BigMac la BurgerKing şi chiar a primit unul.

Chuck Norris îl poate atinge pe MC Hammer.

Chuck Norris a jucat ruletă rusească folosind un pistol complet încărcat şi a câştigat!

Iată-le, deci. Lista e uriaşă, probabil doar Chuck Norris ar putea să le numere pe toate. Pe mine mă binedispun în orice moment al zilei, pentru că mereu găsesc unul mai amuzant ca ultimul pe care l-am citit! Mulţumim că exişti, Chuck Norris! ) Noi ne citim vinerea viitoare, sau ne vedem la colţ

Toate cele bune!

Primul lucru care iese în evidenţă în TOATE filmele de genul ăsta e frica de rasism. În afară de Drunken Master, cam toate îţi înfig în ochi un actor american. Ba unii au fost mai tupeişti şi au scos chiar o serie numită American Ninja. Ideea de bază? Chiar dacă nu au ochii oblici, pielea galbenă, şi nu au nevoie de dublări peste voce în filme, americanii POT fi ninja. Wow! Aplaudă cineva cu mine?

Ce-ar mai fi… Ah! Bineînţeles. Armele. Îţi trec fiori pe şira spinării când vezi o armată de 10000000 de chinezoi înarmaţi până-n dinţi. Dar se duce şi sentimentul, ca o erecţie proastă, când vezi că săbiile, halebardele şi lăncile au lamele făcute din… Nu ştiu cum să-i zic. Ştiţi folia aia de aluminiu pentru învelit mancarea? Ceva puţin mai gros. Şi ce-i mai rău e că au o mişcare unduitoare de salcie, deci şi ultima boabă de realism muşcă ţărâna.

Ce m-a distrat pe mine încă din pruncie a fost felul în care cascadorii “ştiu să moară”. Frate, în NICIUN film nu am mai văzut prăbuşiri mai dramatice ca-n filmele cu Bruce Lee. Nu picau mă ca spicele sub piciorul lui de gazelă. Zburau, efectiv. Şi pentru că nu era destul, mai făceau şi un triplu şurub în aer, de dragul realismului. Apoi, cu un oftat care topea şi cea mai îngheţată inimă, mai ridicau o mână şi mureau. Eroi, într-adevăr. Dar când ai în faţă pe cineva ca Bruce Lee, care arăta ca un fluture când ridica omoplaţii (vezi “Enter The Dragon”, când îl cocoşează pe atunci mai tânărul Chuck Norris, a cărui barbă se afla pe piept), nimeni nu aruncă un ochi şi spre figuranţi.

Omul galben nu face filme fără umor. De la litri de sânge sau oase rupte, 85% din filmele cu ninjălăi au un total de maxim 5 minute de chestii comice. Intervalul variază, oricum. Vă dau ca exemplu acelaşi Enter The Dragon: o scenă care se poate găsi şi pe YouTube. În toiul luptei, Bruce Lee o ia urât de tot de la Chuck, şi vede că ar echilibra balanţa cu.. păr. Da, păr. Şi înfige o mână sănătoasă în pădurea de pe pieptul lui Norris şi se serveşte. Apoi îl lasă în vânt, spre disperarea mai chelului său adversar. Merită văzută faza, doar pentru a povesti nepoţilor că “DA, Chuck Norris poate fi bătut!!!”.

Ultimul (şi cel mai enervant) lucru din seara asta e ţipătul. Fiecare actor care practică arte marţiale are propriul strigăt când se bate. Astfel, regele e Bruce Lee cu ţipetele lui de domnişoară în chinuri, urmat -zic eu- ca intensitate doar de cei 2 Ernie Reyes: Jr. şi Sr. Jackie Chan merge şi el, doar că plămânii lui sunt mai cuminţei. Deh, bătrâneţea.

Vă las acum, că se cam întunecă şi aş vrea să nu adorm cu “The Next Karate Kid” în căşti. Urmăriţi şi voi filme cu wannabe karate guys şi adăugaţi la acest articol! Commenturile sunt binevenite. Pe data viitoare!

P.S.: Există cineva care îi arde pe toţi la strigăte. Doar că nu prea e ninja. Austin St.John. Cunoscut mai degrabă ca Jason Lee Scott, sau şi mai bine…ca Rangerul Roşu (ring a bell?). Aproape de el ar mai putea fi doar tipul din Masked Rider, dar îmi scapă numele lui.

Ştim deja că “nimic” e SIGUR “ceva” şi că “mulţumesc” încheie o discuţie, de cele mai multe ori. Dar ca băiat, mi-a fost înfiptă în cap ideea că mereu va fi ceva la femei mult deasupra cuvintelor. Ţâ…pardon, corpul. Dar cum nu cred că şefa mă lasă acum să fac recenzia unui film xxx, deviem uşor spre exterior: hainele. Fiecare piesă vestimentară ataşată de o femelă are un mesaj de transmis. De la topul decoltat care spune “uită-te, dar nu atinge” până la blugii tăiaţi care rânjesc un “vrei, nu?” când se mulează pe forme, fiecare din ele ne face să ne gândim la ceva. La ce? Veţi afla mâine, când voi elabora o listuţă. De ce nu azi? Hai să vă amuz puţin, dar sunt pe baterie, la laptop, şi nu mai ţine destul. Cablu, zici? Vine mâine pe la 8 dimineaţa…

Great! We have juice. Să facem, aşadar, lista cu cele mai des întâlnite haine şi ce transmit ele atunci când sunt îmbrăcate de cine trebuie. Iar pentru ca articolul să nu fie… one-sided, am să includ la fiecare piesă vestimentară şi comentariul pe care l-ar da majoritatea bărbaţilor la vederea ei. Here we go:

Tricoul clasic pentru femei: mulat, dar nu foarte mulat, decolteu opţional. Cel mai posibil ar putea să spună “Nu-i aşa că sunt drăguţ? Şi mai are 10 ca mine acasă!”. Bărbaţii? “Ai putea să ţi-l dai jos?”

Tricoul stil “clopoţel”: strâmt sus, evazat de sub…piept. Dacă ar vorbi, probabil ar cânta melodia din Titanic, în timp ce îl bate vântul. Bărbaţii? “Eşti cumva însărcinată?”

Cămaşa: aia clasică, eventual cu mânecile mai largi puţin. Dacă ar fi acoperită de un sacou, probabil n-ar vorbi deloc. Dar fără sacou am avea “Eu îmbrac o femeie independentă, cu perspectivă. TU?”. Bărbaţii? “Prea mulţi nasturi…Nu poţi s-o scoţi direct?”

Bluza decoltată: şi aici mă refer la aia decoltată, într-adevăr. Probabil s-ar distra când ar spune: “La ce te uiţi? E lună dublă?”. Bărbaţii? “Doamne, te rog… e Săptămâna Mare…”

Puloverul (varianta cu gât): gros, subţire, nu contează. Gâtul e problema. Ce spune? Păi, pe o fată ar spune “Nici măcar să nu te GÂNDEŞTI să pui gura pe-acolo!”, iar de la vreo 30 de ani în colo va spune “Stai calm, n-are bijuterii…”. Bărbaţii? “Sărut mâinile, maică stareţă!”

Tricourile unisex: nu sunt unisex, de fapt. Sunt tricouri de bărbaţi purtate de femei. Doar că mişcarea feministă le-a botezat “unisex”. Lărguţe, de obicei ascund orice urmă de forme, dar totuşi au ceva aparte. Cred că ar spune “Poţi să-ţi imaginezi ce e dedesubt?”. Bărbaţii? “Mda. N-are sutien.”

Skinny Jeans: ştim cu toţii descrierea. Nu ştiu dacă ar putea zâmbi, dar ar merge la fix cu un “îţi place, nu?” sec. Bărbaţii? Hm… cel mai probabil “Aş vrea să ţi-o trag!”

Baggy Jeans: bag şi pantalonii de acelaşi fel aici, just for the record. Pantalonii largi, aşadar, ar spune “Veeeezi? Ţi-am spus că are fund!”. Bărbaţii?… “Aş vrea să ţi-o trag!”

Fusta (aia normală): asta ar putea să spună mai multe lucruri, în funcţie de persoană. Avem:

“Nu e vina ei că trebuie să poarte uniformă la liceu…”

“Vai, nu ţi-e ruşine să îndrepţi privirea aia murdară spre noi? Să mergem mai repede, soră Camelia!”

“House of Art, baby. D’ya like what you see?”

“Nu, dacă nu poartă pantaloni, nu înseamnă că fusta ASTA se dă jos mai uşor. Jet!”

Ce-ar spune bărbaţii? “Are cineva o oglindă pe băţ?

Fusta mini: hehehe…”Da, şi mie îmi plac picioarele ei. Dar ai grijă la cuvintele cu P!”. Bărbaţii? “Wow! CHIAR aş vrea să ţi-o trag!”

Ştiu că nu sunt toate… am omis şi câteva piese de referinţă, precum colanţii şi costumul de baie. You can’t have’em all, guys Ne vedem vinerea viitoare, iar până atunci, pe DubluVe !

N-a fost să fie Friday Night, deoarece n-am avut acces la internet Să fie Saturday Morning, de data asta.

Ieşim cu toţii pe stradă. Că în unele locuri gunoaiele sunt probabil în grămezi care depăşesc înălţimea umană, nu ne priveşte… Nu acum, cel puţin. Acum discutăm despre clasa muncitoare a clasei mai puţin muncitoare: cerşetorii. I-am găsit peste tot (NU, nu doar în România, în eventualitatea în care aţi fi dezbătut asta mai târziu ) şi chiar i-am bănuit la un moment dat şi pe ei că ar avea un sindicat propriu. Am renunţat destul de uşor la idee, dacă vă pregăteaţi să râdeţi.

Nu locuiesc în Bucureşti, care probabil e Nirvana cerşetorilor, dar am mai văzut pe ici, pe colo, suficienţi reprezentanţi cât să-i împart pe categorii. Ciudat? Daţi un ochi mai jos, şi discutăm după :

• Cerşetorul-clasic: de obicei bărbat, dar nici femeile nu se lasă mai prejos. Pot fi chiar 2 deodată, le place să călătorească şi împreună. Îmbrăcămintea este standard: paltonul “comisarul Moldovan” extrem de murdar, un pulover care ar fi simpatic dacă nu ar arăta cum arată, pantaloni/fustă care la un moment dat au fost elegante şi o pereche de pantofi cu piele tăbăcită… cea a piciorului, evident. Ei sunt printre puţinii care cerşesc şi le e ruşine, pentru că ar vrea să muncească, dar nu mai pot. Ei sunt prima categorie pentru care eu bag mâna în buzunar.
• Cerşetorul-wireless: arhicunoscut, deja, este micul pui de rrom care stă pe lângă pe tine cu un pahar de Pepsi în mână şi vorbeşte la foc automat: “haineneaimidaişimiecevaneneahaineneaterogfrumos”. El, totuşi, este doar o extensie a sistemului. Adevăratul creier al operaţiunii este mama/sora mai mare a micuţului, care pândeşte toată “afacerea”. Dacă nu aduce nimic, wrestling cu capul lui. Dacă aduce, îl trimite să ia mai mult. Dacă unii sunt chiar haioşi, sau chiar ţi se face milă de ei, nu-nseamnă că n-ai să auzi nişte expresii în dialect specific de la restul!
• Cerşetorul pe bucăţi: a doua categorie pentru care bag mâna în buzunar. Sunt cei care au fost marginalizaţi de “headquarters” în gări şi locuri pustii. De ce? Sunt handicapaţi. Sunt, probabil, singurii cu adevărat sinceri (da, comparând şi cu prima categorie) şi care stârnesc mila fără prea multă oboseală. Pot fi recunoscuţi după 2 elemente specifice: un fes/o basma pe cap şi mişcarea continuă “faţă-spate” din poziţia şezut. Atenţie! Avem şi o variantă de faker: cei cu cârje. Nu toţi sunt falşi, dar, de obicei, dacă are ambele picioare, poate să le folosească (genul căruia îi dai 1 leu în tren şi la următoarea îl vezi fugind cu cârjele în mână).
• Cerşetorul-business: o categorie pe cale de dispariţie în România. Sunt cei care, indiferent de handicap, încearcă să-ţi dea şi ţie ceva pentru banii ăia… Un brăduţ de maşină, şerveţele, huse de volan etc. Pot fi găsiţi, de obicei, printre maşini, la semafoare. Gradul de milogeală la ei se măsoară în funcţie de vârstă: mai tânăr, mai insistent, mai puţin probabil să primească ceva. De asemenea, sunt singura categorie care mai zâmbeşte din când în când. A nu se confunda cu cei care vând ziare )
• Cerşetorul-entertainer: iar o categorie mai rară. În Ploieşti, de exemplu, există un tip simpatic, pe la vreo 60 şi ceva de ani, care cântă orice vrei de la Dolănescu. Orice. Are o voce destul de bună şi se vede că-i cam place să cânte. Primeşte destul de multe, în general. L-am dat ca exemplu pentru că de obicei categoria asta cântă. Nu prea ai să vezi cerşetori stripperi sau care să jongleze (ok, am văzut şi vreo 2 care jonglau, dar nu prea se pune : D). Sunt tare simpatici, şi nu citeşti o urmă de agresivitate în ochii lor, indiferent cât le-ai da. Probabil pentru că ştiu şi ei că i-au câştigat cinstit . Pentru categoria în cauză s-ar putea face un “Cerşeurovision”.
• Alte categorii: avem aici toate rebuturile, cei care n-au reuşit să iasă în evidenţă. Cerşetorii-haită (câte 6 pici care se ţin după tine. Mai mult ca sigur vor încerca şi “autoservirea”), cerşetorii-acordeon (varianta extra-mobilă a cerşetorilor-entertaineri), cerşetorii-psihologi (ştiu ce te enervează suficient cât să pleci de la masă ca să rămână şi pentru ei), cerşetorii-parbriz (se subînţelege, cred ), cerşetorii-rezidenţi (cei din scările de bloc, gări şi altele. Rămân DOAR acolo, nu schimbă locul) şi mulţi alţii…

Sper că aţi găsit ceva interesant şi, evident, adevărat Ne citim vinerea viitoare! Până atunci, mă găsiţi pe “Colţu’ lui DubluVe” de luni până joi

Toate cele bune!

Salutare!

Numele meu este Mihnea Gheorghiţă. Bănuiesc, însă, că sunt mai cunoscut pe “www.”  drept DubluVe. Cu puţin timp în urmă, am fost contactat în vederea colaborării cu BlogBloc. Am acceptat, încântat de ce am văzut atât aici pe Smile, cât şi pe celelalte bloguri.

Ce caut eu aici? Ei  bine, sunt aici ca să aduc un zâmbet în plus, la fel ca şi ceilalţi. Sunt aici ca să ofer o altă perspectivă asupra vieţii de zi cu zi a unui om obişnuit. Filosofia mea se bazează vag pe legile lui Murphy şi este guvernată de cea mai proeminentă dintre acestea: “Râzi, mâine poate fi mai rău!”.

Câţi dintre voi aţi râs când aţi auzit de şampoanele cu 50% iaurt? Câţi dintre voi aţi bănuit că femeile de servici au un sindicat secret? Câţi aţi auzit pe stradă “era altfel cu Ceauşescu” din gura unui bătrân nervos? Pentru toţi aceştia, dar şi pentru alţii care doresc să zâmbească în timp ce citesc un alt fel de adevăr, sunt aici.

Vă aştept, aşadar, în fiecare vineri, de azi înainte, pe SmileBlog! Luaţi-vă seminţele .