Chuck Norris Facts

Aţi mai citit despre ele de nenumărate ori, aţi râs cu lacrimi, apoi aţi mai râs puţin. Câţi dintre noi n-am prins “Walker, poliţist texan” la Tv şi ne simţeam sângele în valuri prin vene când îl vedeam pe Chuck în acţiune? Apoi ne-am mai distrat puţin cu clipul “Chuck vs. bear” de pe YouTube, în care mai suntem încă o dată martori la măiestria lui Carlos Ray Norris, care îmblânzeşte un urs doar din privire (da’ ce privire!). Unii poate aţi văzut şi clipul lui Mike Huckabee pentru preşedenţia SUA (eu ÎNCĂ mă mir cum de n-a câştigat).  În seara asta, aşadar, pentru deliciul vremurilor de altădată, iată câteva “adevăruri” despre Chuck Norris, traduse:

Chuck Norris a înghiţit odată un borcan de somnifere. L-au facut să clipească.

Chuck Norris donează regulat sânge la Crucea Roşie, dar niciodată al lui.

Chuck Norris doarme cu lumina aprinsă. Nu pentru că îi e frică de întuneric, ci pentru că întunericul se teme de el.

Lacrimile lui Chuck Norris pot vindeca orice boală, inclusiv cancerul. Păcat că nu a plâns niciodată.

Cea mai scurtă cale către inima unui om este pumnul lui Chuck Norris.

Superman are o pereche de pijamale cu Chuck Norris.

Chuck Norris nu are ceas, el hotărăşte cât e ceasul.

Chuck Norris poate să omoare două pietre cu o singură pasăre.

Lui Chuck Norris nu i-a crescut niciodată păr pe bijuterii, pentru că pe oţel nu creşte păr.

Chuck Norris a înecat odată un peşte.

Când apare un uragan, înseamnă că Chuck Norris a strănutat.

Casa lui Chuck Norris nu are uşi sau ferestre, doar ziduri prin care acesta trece.

Într-o cameră obişnuită sunt 1242 de obiecte pe care Chuck Norris le poate folosi ca să te ucidă. Inclusiv camera. (Asta a sunat puţin a MacGyver).

Chuck Norris a dat în judecată postul NBC, susţinând că “Lege şi Ordine” sunt, de fapt, numele celor 2 pumni ai săi.

Şi iată câteva din preferatele mele :

Nu există buton “CTRL” la tastatura lui Chuck Norris. Chuck Norris e mereu în control.

Mâna lui Chuck Norris e singura mână care poate bate o chintă roială.

Chuck Norris a numărat până la infinit. De două ori!

La examene, scrieţi “Chuck Norris” la fiecare răspuns. Veţi lua nota maximă.

Chuck Norris a cerut un BigMac la BurgerKing şi chiar a primit unul.

Chuck Norris îl poate atinge pe MC Hammer.

Chuck Norris a jucat ruletă rusească folosind un pistol complet încărcat şi a câştigat!

Iată-le, deci. Lista e uriaşă, probabil doar Chuck Norris ar putea să le numere pe toate. Pe mine mă binedispun în orice moment al zilei, pentru că mereu găsesc unul mai amuzant ca ultimul pe care l-am citit! Mulţumim că exişti, Chuck Norris! ) Noi ne citim vinerea viitoare, sau ne vedem la colţ

Toate cele bune!

Filmele cu kung…ce?!

Daaaa, daaa, ştiu că am lipsit ultima oară. Nu creşte rata şomajului, staţi cuminţi. Am avut şi eu probleme de rezolvat, ca tot omul, şi…etc.  Acum că-s pe baricade iar, să rupem ca pe chiloţi subiectul din seara asta: filmele cu kung-fu. Ce-i aia? Meh. Filmele cu CikiChan şi Bruzli. Ăia galbeni care ţipau tare. De vreo două zile tot mă uit la filme d-astea. Ca să vă faceţi o idee, iată-le:  Shanghai Noon, seria Drunken Master, Surf Ninjas, seria 3 Ninjas şi ultimii din listă, Miyagi şi Daniel-san, karate-kid-ul.

Primul lucru care iese în evidenţă în TOATE filmele de genul ăsta e frica de rasism. În afară de Drunken Master, cam toate îţi înfig în ochi un actor american. Ba unii au fost mai tupeişti şi au scos chiar o serie numită American Ninja. Ideea de bază? Chiar dacă nu au ochii oblici, pielea galbenă, şi nu au nevoie de dublări peste voce în filme, americanii POT fi ninja. Wow! Aplaudă cineva cu mine?

Ce-ar mai fi… Ah! Bineînţeles. Armele. Îţi trec fiori pe şira spinării când vezi o armată de 10000000 de chinezoi înarmaţi până-n dinţi. Dar se duce şi sentimentul, ca o erecţie proastă, când vezi că săbiile, halebardele şi lăncile au lamele făcute din… Nu ştiu cum să-i zic. Ştiţi folia aia de aluminiu pentru învelit mancarea? Ceva puţin mai gros. Şi ce-i mai rău e că au o mişcare unduitoare de salcie, deci şi ultima boabă de realism muşcă ţărâna.

Citeste continuarea articolului »

Ce complimente vor hainele?

Asta-i una pentru fraţii mei de testosteron, dar poate şi voi, sexul frumos, veţi anima un zâmbet dacă nimeresc ceva în rândurile de mai jos. Am primit şi noi la un moment dat massuri d-alea cu ce înseamnă de fapt vorbele unei femei. Am găsit aşa ceva la o colegă de tastatură cu puţin timp în urmă şi mi-am zis să fac o variantă. N-am căutat pe Gogu aşa ceva, deci dacă deja există… Nu, nu cred că-mi pasă .

Ştim deja că “nimic” e SIGUR “ceva” şi că “mulţumesc” încheie o discuţie, de cele mai multe ori. Dar ca băiat, mi-a fost înfiptă în cap ideea că mereu va fi ceva la femei mult deasupra cuvintelor. Ţâ…pardon, corpul. Dar cum nu cred că şefa mă lasă acum să fac recenzia unui film xxx, deviem uşor spre exterior: hainele. Fiecare piesă vestimentară ataşată de o femelă are un mesaj de transmis. De la topul decoltat care spune “uită-te, dar nu atinge” până la blugii tăiaţi care rânjesc un “vrei, nu?” când se mulează pe forme, fiecare din ele ne face să ne gândim la ceva. La ce? Veţi afla mâine, când voi elabora o listuţă. De ce nu azi? Hai să vă amuz puţin, dar sunt pe baterie, la laptop, şi nu mai ţine destul. Cablu, zici? Vine mâine pe la 8 dimineaţa…

Citeste continuarea articolului »

Tipurile de cerşetori

N-a fost să fie Friday Night, deoarece n-am avut acces la internet Să fie Saturday Morning, de data asta.

Ieşim cu toţii pe stradă. Că în unele locuri gunoaiele sunt probabil în grămezi care depăşesc înălţimea umană, nu ne priveşte… Nu acum, cel puţin. Acum discutăm despre clasa muncitoare a clasei mai puţin muncitoare: cerşetorii. I-am găsit peste tot (NU, nu doar în România, în eventualitatea în care aţi fi dezbătut asta mai târziu ) şi chiar i-am bănuit la un moment dat şi pe ei că ar avea un sindicat propriu. Am renunţat destul de uşor la idee, dacă vă pregăteaţi să râdeţi.

Nu locuiesc în Bucureşti, care probabil e Nirvana cerşetorilor, dar am mai văzut pe ici, pe colo, suficienţi reprezentanţi cât să-i împart pe categorii. Ciudat? Daţi un ochi mai jos, şi discutăm după :

• Cerşetorul-clasic: de obicei bărbat, dar nici femeile nu se lasă mai prejos. Pot fi chiar 2 deodată, le place să călătorească şi împreună. Îmbrăcămintea este standard: paltonul “comisarul Moldovan” extrem de murdar, un pulover care ar fi simpatic dacă nu ar arăta cum arată, pantaloni/fustă care la un moment dat au fost elegante şi o pereche de pantofi cu piele tăbăcită… cea a piciorului, evident. Ei sunt printre puţinii care cerşesc şi le e ruşine, pentru că ar vrea să muncească, dar nu mai pot. Ei sunt prima categorie pentru care eu bag mâna în buzunar.
• Cerşetorul-wireless: arhicunoscut, deja, este micul pui de rrom care stă pe lângă pe tine cu un pahar de Pepsi în mână şi vorbeşte la foc automat: “haineneaimidaişimiecevaneneahaineneaterogfrumos”. El, totuşi, este doar o extensie a sistemului. Adevăratul creier al operaţiunii este mama/sora mai mare a micuţului, care pândeşte toată “afacerea”. Dacă nu aduce nimic, wrestling cu capul lui. Dacă aduce, îl trimite să ia mai mult. Dacă unii sunt chiar haioşi, sau chiar ţi se face milă de ei, nu-nseamnă că n-ai să auzi nişte expresii în dialect specific de la restul!
• Citeste continuarea articolului »

“Friday Night Corner”: Introducere

Salutare!

Numele meu este Mihnea Gheorghiţă. Bănuiesc, însă, că sunt mai cunoscut pe “www.”  drept DubluVe. Cu puţin timp în urmă, am fost contactat în vederea colaborării cu BlogBloc. Am acceptat, încântat de ce am văzut atât aici pe Smile, cât şi pe celelalte bloguri.

Ce caut eu aici? Ei  bine, sunt aici ca să aduc un zâmbet în plus, la fel ca şi ceilalţi. Sunt aici ca să ofer o altă perspectivă asupra vieţii de zi cu zi a unui om obişnuit. Filosofia mea se bazează vag pe legile lui Murphy şi este guvernată de cea mai proeminentă dintre acestea: “Râzi, mâine poate fi mai rău!”.

Citeste continuarea articolului »